Despre urări

Îţi doresc multă sănătate şi fericire şi îndeplinirea tuturor dorinţelor. Primul meu gând după ce aud aşa ceva este "Ba pe-a mă-tii". Eşti a 45-a persoană care mi-a urat acest lucru de Crăciun şi Revelion. Şi de obicei nu te opreşti aici. De obicei continui cu "Să fii iubit / Noul an să îţi aducă numai bucurii, ţie şi familiei tale / Când te-nsori?"

Aş vrea să primesc o urare originală. M-am săturat de poeziile astea pe care le tot recităm la orice ocazie. Înţeleg că există gânduri de bine în spatele acestor propoziţii, dar reuşeşti să transmiţi cu totul altceva. Şi anume: "Nu te cunosc îndeajuns de bine încât să îţi urez ceva de care ai cu adevărat nevoie sau îţi doreşti foarte mult. Mi-e lene să gândesc, de aceea folosesc aceeaşi poezie pentru TOATĂ lumea. Nu îţi vei da seama că este o poezie, ci este ceva la care m-am gândit în acel moment, pentru că voi folosi intonaţia corespunzătoare şi voi face pauză între cuvinte în timp ce îţi strâng mâna şi te privesc în ochi, adoptând o mimică serioasă."

De obicei răspund cu "Mulţumesc, la fel şi ţie". Niciodată nu sunt eu acela care iniţiază urările. Asta pentru că mi-ar trebui o perioadă de timp să mă gândesc la ceva care ţi se potriveşte. De exemplu:
"Sper ca la anul să ţi se usuce un coi, ca să ai şi tu două ca ceilalţi"
"Sper să faci atac cerebral, că poate atunci o să pot să câştig la şah"
"Crăciun Nefericit. Vreau să fii fericit tot anul, iar de Crăciun nu, ca să ştii diferenţa"
"Îţi doresc să trăieşti un număr rezonabil de ani. Nu vreau să mori tânăr, dar nu vreau nici să ajungi senil. Dar dacă ajungi la vârsta senilităţii şi ai nevoie de cineva să îţi schimbe scutecul, vreau să ştii că poţi conta pe mine să nu răspund la telefon"
"Îţi doresc să nu se schimbe nimic în viaţa ta. Oamenii privesc schimbarea ca pe ceva pozitiv. Ei bine, nu e."
"Nu privi trecerea timpului ca o apropiere de moarte. Gândeşte-te că te îndepărtezi de naştere. Ştiu că aceste cuvinte nu au înţeles acum, dar te asigur că ele nu vor avea înţeles niciodată"

Faze de genu. Am exagerat niţel, dar ai prins ideea.

Iar dacă abordezi o urare generală, o poezie, măcar fă o poezie ca lumea. Uite poezia mea:
1. Somn uşor
2. Să îţi câştigi existenţa făcând ceea ce-ţi place.
3. Să ai timp de-o labă.

Să îţi explic.
Deoarece viaţa este limitată, timpul este un foarte important aspect al ei. O treime din timp îl petrecem dormind, o treime muncind, o treime timp personal (ceea ce eu numesc generic labă). Acum înţelegi?

Alegeri din perspectiva erotica

Intri în cabina de vot. Apare George Becali. Îți dă două palme pentru că nu l-ai votat în primul tur și îți poruncește să îl votezi acum, la al doilea. Te ignoră când încerci să îi explici că nu e pe buletinul te vot. Te pune în patru labe si te fute în cur în timp ce recită primele versuri ale Mioriței.

Intri în cabina de vot. Apare Sorin Oprescu. Te sperii când îl vezi și îi recomanzi să facă operație estetică înainte de a mai ocupa vreo funcție publică. Îți explică faptul că lupta lui cu Mircea Geoană nu s-a terminat și te roagă să îl votezi. O faci, deși nu e pe buletinul de vot, doar ca să nu mai fii nevoit să îl privești. Profitând de faptul că te-ai întors cu spatele, Oprescu te fute în cur.

Intri în cabina de vot. Apare Kelemen Hunor. Nu înțelegi ce zice și nici nu te interesează. Te fute în cur în timp ce fredonează "Deșteaptă-te Române". Îl lași să ți-o tragă în speranța că atunci când se plictisește, o să plece. Și strămoșii tăi au crezut la fel.

Intri în cabina de vot. Apare Vadim Tudor. Te fute în cur.

Intri în cabina de vot. Apare Crin Antonescu. Te dai un pas înapoi când îi vezi zâmbetul ușor tâmp pe fața lui neobișnuit de senină. Începe să vorbească despre proiectul Iohannis, moment în care îți dai jos pantalonii și iei poziție. Te rogi de el să ți-o tragă în cur numai să tacă dracului din gură. Se gândește o clipă, după care te fute în cur.

Intri în cabina de vot. Apare Mircea Geoană. L-ai văzut la televizor în fruntea tuturor acelor oameni respectabili. Învingem împreună. Clipul publicitar te trimite cu gândul la o trupă SS din timpul celui de-al doilea război mondial. Tu ești evreul. Îl întrebi ironic dacă nu ar dori să ți-o tragă în cur. Îți spune că a făcut-o deja. De asemenea, a pus ștampila pe buletinul tău de vot, l-a introdus în urnă și a predat ștampila. Îți înmânează cartea de identitate. Te scarpini în cur în timp ce te uiți stupefiat la stickerul cu "votat".

Intri în cabina de vot. Apare Traian Băsescu. Îl privești cu indiferență. După ce te-au futut atâția, încă unul nu mai contează. Dar nu! El vrea să le-o traga celorlalți. Îl votezi bucuros, știind că există un om care îi fute pe alții în cur pentru tine. În drum spre casă îți dai seama că faptul acesta nu te ajută cu nimic. Te sinucizi. La Porțile Raiului, Sf. Petru îți interzice accesul pe motiv că te-ai sinucis. Dar nu îți faci griji. Acum știi cum merg lucrurile. Îți dai pantalonii jos...

Despre filmele porno

Sunt de părere ca anul acesta Oscarul pentru cea mai bună actriță să fie acordat unei starlete de film porno. Am văzut cu ochii mei cum personajul interpretat de aceasta se transformă dintr-o virgină timidă într-un expert sexual în 45 de secunde. Fucking amazing.

Vreau să cumpăr un CD cu soundtrack-ul unui film porno.*

Scenariul unui film porno este desăvârșit. Intrigile se încheagă perfect, acțiunea se desfășoară într-un mod foarte clar stabilit, iar substratul filosofic este mereu prezent.

Propun să se dea o lege prin care să fie excluși bărbații din filmele porno. Nu îmi face plăcere să știu că eu am întotdeauna cel mai mic organ sexual din încăpere.

Către femeile care cred că bărbații care se uită la filme porno învață câte ceva: stați liniștite, veți mima orgasmele în continuare. După vizionarea unui film porno, bărbatul va intra în dormitor crezând că e armăsar cu pula de un metru și își va regula femeia cu convingerea că îi oferă acesteia orgasme multiple. În realitate, arată ca o morsă care face flotări. Să ziceți mersi că penetrarea s-a produs în gaura potrivită.

Bărbații se uită la filme porno pentru că apreciază substratul filosofic al scenariului.

Respect starurile porno care admit că o fac din plăcere. Faptul că ai 50 de ani, joci în filme porno din adolescență și îmi zici că ai început această carieră pentru a-ți plăti taxa de la facultate... nu mă impresionează.

Filmele porno ne ajută să acceptăm realitatea crudă a vieții. De acolo aflăm că nu e mare tragedie să fii mereu futut în cur.

Mă dezamăgesc incongruențele dintr-un film porno. Scena începe cu o tânără adolescentă, drăguță, finuță, nesigură pe ceea ce trebuie să facă. Te impresionează. Te gândești la motivele care au îndemnat-o pe săraca fată să se apuce de așa o meserie. După care camera focalizează pe zona pubiană și îți dai seama că unități de infanterie au trecut pe acolo. Bleah.

Unele filme porno sunt comedii. Am văzut odată un film a cărui acțiune se petrecea într-o mânăstire, în perioada Evului Mediu. Călugărițele aveau unghiile date cu ojă. Erau machiate, date cu ruj. Purtau lenjerie sexy pe dedesubt. Erau două într-o cameră. Una din ele zice, cu o voce fără inflexiuni: “I am sorry, sister, for I have sinned”. Iar cealaltă zice, pe un ton la fel de inert: “Yes, you have, my child. You need to be punished”. M-am pișat pe mine de râs. Nu literalmente. Este imposibil să urinezi când ai erecție. După care au început să își bage sfeșnice prin orificii. Cu lumânări cu tot.

Oare cum sunt regizate orgiile? Eu cred că se bagă niște persoane într-o cameră, regizorul țipă “Action”, după care cineva aprinde lumina.

-----------------------------------

* A se citi: “Vreau să descarc de pe Internet soundtrack-ul unui film porno.”

Dac-as fi intr-o zi presedinte...

Reporter: Domnule Președinte, cum veți ajuta poporul român?

Eu: Da, desigur. Poporul român. În legătură cu acest subiect, aș vrea să subliniez că simt o stare de disconfort în zona organului meu sexual. Se pare că aceeași stare de disconfort o înregistrez și în regiunea inferioară a colonului, mai concret în zona anusului.

Reporter: Ce măsuri veți lua împotriva corupției? Dar împotriva oamenilor politici corupți?

Eu: Am deja în plan organizarea unei delegații compusă din acești oameni. Delegația va fi trimisă către mamele celor implicați. Am vorbit deja cu aceste mame și le-am instruit să își pregătească uterele.

Reporter: Ce poziție veți adopta în legătură cu politica externă?

Eu: Odată am citit o carte plină de poziții și una dintre ele am reușit să o adaptez la situația politcă actuală. Eu reprezint poporul român și afișez o poziție dreaptă, simbolizând verticalitatea. Restul lumii stă în genunchi în fața mea. Voi ține un scurt discurs, după care îi voi întreba dacă au obiecții sau întrebări. Restul lumii se va abține de la orice comentariu, deoarece nu e politicos să vorbești cu gura plină. După care le voi oferi masa de prânz, bogată în proteine. În acest moment, restul lumii va avea o decizie importantă de făcut: să îngurgiteze substanța nutritivă sau nu. Cam atât despre acest subiect.

Reporter: Ce mesaj doriți să transmiteți opozanților dumneavoastră politici?

Eu: Aș dori să le comunic faptul că am studiat îndeaproape arborele lor genealogic și am descoperit că strămoșii lor ar putea beneficia de câteva îmbunătățiri. Propun să mă întorc în timp și să îmi aduc contribuția la zestrea lor genetică. Bineînțeles, datorită faptului că pe vremea aceeea ingineria genetică nu a fost încă inventată, ADN-ul meu va trebui introdus the old fashioned way, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Reporter: Nu vă temeți că fostul președinte ar putea reveni la putere?

Eu: Am avut această discuție chiar cu dânsul. În timpul discuției, o acută durere de spate l-a făcut să se întindă pe jos, în poziție orizontală. Printr-o coincidență nefericită, vezica mea urinară a hotărât să se verse în acel moment. Rămâne un mister modul în care mi s-a desfăcut șlițul și felul în care jetul a obținut o traiectorie atât de precisă...

Despre confuzie

În topul listei de lucruri pe care le urăsc, numărul doi este ocupat de confuzie. De ce? Ofer două exemple:

În şcoala primară, am luat un 4 la purtare pentru că am minţit. Ce s-a întâmplat? Pe vremea aia, aveam caiet cu lucrări de control. Într-o bună zi, învăţătoarea descoperă că nu trecuse în catalog nota la o lucrare pe care o avusesem cu ceva timp în urmă. Ne-a spus să îi dictăm notele. Ea urma să strige pe fiecare elev în ordinea alfabetică, elevul se ridica în picioare şi anunţa nota trecută în caietul său de lucrări. Enunţul sarcinii suna cam aşa: “Zice-ţi-mi notele pe care le-aţi luat la lucrarea dinainte de lucrarea din data de…”. Vine rândul meu. Foarte convingător, declar că am luat nota zece. Foarte convingătoare, învăţătoarea mi-a spus să îi arăt caietul de lucrări. Bineînţeles că greşisem. Luasem nota 7 la lucrarea respectivă. Mi-a cerut carnetul de note şi mi-a trecut nota 4(patru) cu roşu la purtare pentru că minţisem.
Analizând situaţia, este evident că tipa îşi dădudse seama că greşeala nu fusese intenţionată. Dar acest lucru nu a împiedicat-o să demonstreze cine e şeful la ea în raion. Situaţia s-a remediat la sfârşitul anului şi am primit obişnuitul 10, dar din momentul în care am primit acel 4 şi până la sfârşitul anului am fost un copil futut psihic.

Anul întâi de facultate. Practică.
Am dat la jurnalism pentru că eram un copil tâmpit cu idei de adevăr şi dreptate şi alte căcaturi din astea. Situaţia s-a remediat brusc când am dat nas în nas cu realitatea. Acest lucru s-a întâmplat la sesiunea de practică din anul I.
Nimeni nu a luat în considerare să se ducă la vreun post de radio sau TV. Toată lumea a avut în minte un singur lucru: presa scrisă. În Constanţa sunt doar câteva ziare, aşa că opţiunile au fost limitate.
Indisputabil, cel mai popular ziar era Telegraf. Hai să mă duc acolo. Dacă tot e să învăţ ceva, măcar să învăţ de la cel mai bun. O rudă îndepărtată află de dorinţa mea şi se oferă să mă prezinte unui şef de pe acolo, prieten cu el. Eram într-o oarecare dilemă, pentru că nu cunoşteam pe nimeni la Telegraf şi mi se părea ciudat să mă duc la recepţie şi să zic “Bună ziua, vreau să fac practică aici”. Aşa că am acceptat cu bucurie intervenţia acelei rude. Zis şi făcut. La data de x, ora x, mă prezint la domnul Florin Rugină, şeful de la publicitate. Aştept la recepţie o oră până când sunt lăsat să intru. Nu fac doi paşi în biroul lui Rugină şi individul se supără: “Auzi prietene, unde te crezi aici, pe tarla? Ieşi afară, la recepţie, şi aşteaptă până te chem eu.”
Am aşteptat CINCI ORE. După cinci ore, iese omul din redacţie şi îmi face semn să îl urmez. Trecem prin coridoare, urcăm etaje… nu îmi aduc bine aminte, eram mort de foame şi de sete. Sunt încredinţat unui tip, şeful departamentului cultură. De fapt, el era departamentul. Discutăm puţin, îi zic ce-i cu mine, el îmi zice să revin mâine şi o să îmi spună ce să fac. A doua zi, iar aştept la recepţie. Dacă aia de la recepţie nu reuşeşte să dea de ăla pe care ai zis că îl vizitezi, aştepţi ca boul. După o jumătate de oră, sunt lăsat să intru şi individul de la cultură îmi zice ce să fac: să scriu nişte articole. Evident, pe temă culturală. Nu-mi mai aduc aminte ce am scris. Inepţii, în orice caz. Problema e că nu ştiam să scriu articole şi nu avea nimeni de gând să îmi explice. Nu fusesem niciodată pe teren, nu intervievasem niciodată pe nimeni. Pe scurt, eram picat din cer. Şi oricum, ideea era să învăţ. De aia eram acolo.
După ce i-am dat vreo trei articole scrise din burtă, cu temă generală, omul mi-a zis ca în ziua următoare să nu mai vin la redacţie, ci să trec pe la Muzeul de Artă, pe la Operă, etc, şi să văd ce mai fac ăia pe acolo şi să scriu. După ce scriu materialele, atunci să trec pe la redacţie, ca să i le dau.
Pula. Era vară, toţi erau în concediu. Se făcuse după-amiază şi eu nu aveam nimic. Mi-am luat o bere şi am stat pe o bancă în parcul de la Operă. Când s-a făcut seară, am pornit spre casă. A doua zi, nici nu m-am obosit. Mi-am luat o bere şi am stat pe o bancă, în parcul de la Operă. Mi-am mai luat o bere, şi am stat pe o bancă în parcul de la Orăşelul Copiilor. Încercam să îmi dau seama de situaţie. În primul rând, am fost umilit de Rugină care m-a pus să aştept cinci ore. În al doilea rând, eram folosit de către ăsta de la cultură, care mă punea pe mine să îi fac treaba. În al treilea rând, eu nu învăţasem nimic. În zadar încercam să găsesc vreun sens în toate astea. M-am lăsat păgubaş.
După două săptămâni, mă duc la culturist să îmi dea adeverinţă de practică. Nu o meritam, e drept, dar mă simţeam neîndreptăţit şi aveam nevoie de o confruntare, ceva. Aveam o scârbă în mine de îmi venea să vomit. Bineînţeles că a sărit doi metri în sus. El a fost binevoitor, m-a luat sub aripa lui, se gândea chiar să mă angajeze, iar eu am fost un ingrat care nu a mai dat un semn de viaţă. De fapt, vorbele lui au fost că am dispărut ca măgarul în ceaţă.
Nu eram îngrijorat. Puteam uşor să îmi falsific adeverinţa. Nu o verifica nici dracu. În timp ce ăla ţipa la mine, am observat că secretara începuse să îmi completeze adeverinţa. În timp ce ăla făcea 13-14 prin TOATĂ redacţia, secretara începuse să mă întrebe cum mă cheamă şi alte detalii cu care a completat adeverinţa. După care i-a dat-o individului să o semneze. Mi-am dat seama care era faza. Individul era ultimul om din redacţie. Toţi se căcau în capul lui. A ţipat că nu o semnează, după care a semnat-o. Tot circul pe care îl făcuse era de ochii lumii. Toţi ştiau ce fel de om e. Jumătate din pagina de cultură era ocupată de rebus şi o poză cu o gagică goală, iar cealaltă jumătate era plină de căcaturi, pentru că individul nu era în stare de nimic. Iar când am venit eu s-a gândit să mă pună pe mine să muncesc iar el să facă labă. Treaba era clară şi toată lumea ştia.

După ce am văzut care e treaba într-o redacţie de ziar, mi s-a făcut lehamite. Spre norocul meu, în anul II am făcut cunoştinţă cu DTP-ul şi nu mi-a mai păsat.. Am mai dat însă încă o şansă jurnalismului. Imediat după ce am terminat facultatea, am încercat să mă angajez ca reporter la un ziar ce încă nu apăruse şi era în testări. După ce am muncit o lună de probă fără să fiu plătit, mi-am băgat pula şi m-am angajat tehnoredactor la Replica de Constanţa. The rest is history.

P.S. Pe primul loc din lista de lucruri pe care le urăsc este ipocrizia.

Exercițiu

Colegii mi-au prezentat un challenge: traducerea în limbaj propriu a unui post de pe blogul Ioanei. Și cum pentru mine un challenge este precum morcovul dinaintea magarului...

Mai sunt fix 43 de zile. Nu postez orele si minutele, să nu creadă lumea că sunt obsedată.

Adică 6 săptămâni. Nu mai trece dracului timpul odată? Am început să fac pregătirile pentru nuntă din momentul în care l-am cunoscut pe fraier. După câteva luni de relație, m-a cerut în căsătorie. L-am lăsat să creadă că a fost din propria lui inițiativă. Ba, mai mult, m-am prefăcut nehotărâtă, ca să îl fierb puțin. Să fiu cinstită, am fost îngrijorată că nu o să mă ceară ever, că mi-a văzut ridurile și bășinile din cap. Dar nu a fost cazul. Love is blind. Amen to that.

Cum stau cu pregătirile? Păi, s-o luăm pe rând.

Hainele: eu am rochie, voal, crinolină și alte căcaturi esențiale pentru a face lumea să creadă că sunt trendy. El are smoking, cămăși albe, papion și alte căcaturi esențiale pentru a face lumea să creadă că sunt trendy. În timp ce mă scobeam în nas, m-am gândit că mai trebuie bretele și butoni cu onix. Am tras un pârț.

Verighetele sunt gata. Pe a lui scrie „I love you, Ionouka”. Pe a mea scrie „I know.” Le mai purtăm din când în când în pat și ne imaginăm într-unul din filmele alea în care cei doi îndrăgostiți își împreunează mâinile, cu verighetele atingâdu-se. După care mă fute-n cur.

Machiaj, coafură, manichiură, pedichiură: nu mă stresez prea tare, am prieteni cu polizor și drujbă. O să fiu o zână! Evident, fără cultură, dicție, tact, finețe și bun simț.

Biserica: de stabilit data de spovedanie. Acum o săptămână, când am vorbit cu preotul, m-a felicitat pentru faptul că mă mărit virgină. Mi-a ținut o prelegere despre tineretul din ziua de azi și destrăbălările de care sunt în stare. A dat exemple. Am luat notițe.

De asemenea, am început să îi povestesc despre copilașul cu păr bucălat care va aduce verighetele. În acel moment, preotul m-a avertizat că băusem destul din vinul de împărtășanie.

Cununia civila: avem data, n-avem ora, acte și creier. Nu ne facem griji, problema cu actele și ora se rezolvă. E OK dacă depunem actele doar cu câteva zile înainte. Pentru noi, “birocrație” este doar un cuvânt din zece litere.

Transport si cazare familie: Aici s-a ocupat mirele. Sunt relaxată la capitol. Atâta vreme cât mă cară cineva la biserică fără să facă hernie, totul e perfect.

Restaurant: avem meniu, perfect calculat. E imposibil ca valoarea consumației unui invitat să fie mai mare decât darul pe care acesta îl va da la strigare. De asemenea, tufele alea vor trebui mutate în dreptul mesei principale, ca să nu se vadă cum eu și mirele ne pipăim cu nerușinare în prezența a 200 de oameni. Pe ringul de dans o să facem tot felul de giumbușlucuri. El o să se prefacă că știe să danseze, eu o să mă prefac că sunt afectată când își rupe picioarele.

Tort: e din ăla adevărat, cu de toate.

Muzica: DJ Teodosie din Mistic Club. Playlist mișto, nu l-am văzut încă.

Flori: aici am problemă, pentru că agenția cu care am semnat nu e foarte pricepută. Cred că ar fi fost o idee bună să verificăm calitatea serviciului oferit ÎNAINTE de a-i angaja.

Program artistic: surpriza nr.1 e aproape gata, surprizele 2-7 au boli cu transmitere sexuală.

Luna de miere: Paris. Viitorul meu soț crede că o să mă crăcăneze de cât de mult sex o să facem. Eu cred că o să fie prea obosit de la cumpărături.

Apoi urmeaza nunta de la Piatra. Numai țăranii fac o singură nuntă. Eu sunt o prințesă, îi fut pe toți în gură.

Cam asta. Până una alta, mă dau șmecheră pe blog. M-am enervat o singură dată, când lumea din jurul meu nu a înțeles că eu sunt buricul Universului.

Esenta firii umane